Dojană la Verona

“De ce

cu dulce risipire cheltui”…

Mă dojenea cândva

Bătrânul Will

Când ne plimbam agale

Prin Verona,

Sub teii ce ningeau

Cu nemuriri.

E-n firea voastră

Să jonglaţi cu anii

Căutând averi

În minele de lut,

Inconştienţi sperând

Ca banii,

Frumos să facă

Al vostru suflet slut

Şi omorâţi încet, încet,

Iubirea primită-n dar,

Nu dată cu-mprumut…

Clepsidră

Să nu-mi opreşti secunda,

Nisipului fugară,

Uitată să danseze

Pe geana-ţi străvezie,

Să nu îmi sperii clipa

Oprită-n ceas de seară

Pe umbra visătoare

La ce-ar fi dat să-ţi fie,

Să nu-mi înlături teama

Risipei de simţire

Pe frunzele aşternute,

Alai înmiresmat,

Să-mi laşi în tihnă

Cerul ca fulgerul să ştie

Lumina să întoarcă

La soarele culcat

……………………

Prin părul nopţii, stele

Plecate la scăldat

Răsfiră peste şoapte

Veşmânt înaripat.

Ninsoare de cireşi

Frunză verde
Lemn uscat
De amnar nescăpărat
Primăvara a îmbrăcat
Broderia gerului
Prinsă-n coama mărului
La ‘nţărcatul mielului

Floare albă de cireş
Alb curat ce nu dă greş
Dar se tânguie şi moare
Sub zăpada care-l doare
Şi nu-l doare de durut
Îl doare că a tăcut,
A stins ochii…
Neştiut
Gerul a cusut în zori
Veşminte de sărbători
Pe umerii florilor
La ’nţărcatul mieilor…

Ningeţi trist cireşilor...